Launcher minimalist: de ce funcționează să elimini pictogramele, și de ce nu e de ajuns

Una dintre marile victorii ale telefoanelor a fost că au înlocuit (parțial) ceasurile de mână. Astfel, companiile care se luptă pentru atenția noastră se asigură că ne verificăm telefonul la intervale scurte, iar telefonul funcționează ca o capcană sofisticată care, de cum te uiți la el, îți arată pictograme cu notificări, aplicații colorate care îți oferă o doză rapidă de dopamină și chiar, la unii producători, reclame direct în interfață. (Deblocarea facială a fost o altă victorie, pentru că nici măcar nu mai e nevoie să deblochezi telefonul în mod conștient: îl scoți ca să vezi cât e ceasul, îți recunoaște fața și ești din nou expus mării de aplicații și distrageri.)

Cum spuneam deja în articolul nostru anterior despre ce este un launcher, ecranul de pornire al telefonului funcționează ca un distribuitor de atenție și, fiind primul lucru pe care îl vezi, pregătește terenul pentru direcția în care o vei îndrepta. Mulți oameni iau telefonul ca să vadă cât e ceasul sau ca să răspundă la un anumit mesaj și, douăzeci de minute mai târziu, se uită la un videoclip pe care nu-l căutaseră, fără să-și amintească prea bine cum au ajuns acolo.

Curând au apărut alternative la acest sistem și au început să apară launcherele minimaliste. Ideea e bună, dar are o limită: la mulți oameni funcționează câteva săptămâni, apoi efectul li se estompează treptat.

Ce este un launcher minimalist

Pe Android, launcherul este aplicația care desenează ecranul de pornire: pictogramele, dosarele, sertarul în care găsești toate aplicațiile… Telefonul vine cu unul preinstalat, dar îl poți înlocui ușor cu altul.

Un launcher minimalist este unul care face ecranul plictisitor în mod deliberat (sau poate nu plictisitor, ci mai simplu). Există în multe stiluri, de exemplu cele care lasă doar o listă scurtă de nume scrise pe un fundal uniform, unele fără culori și altele foarte îngrijite vizual, dar toate pornesc de la aceeași intuiție, care ar fi mai puține lucruri la vedere, mai puține lucruri care să te cheme.

De ce funcționează

Funcționează, asta e sigur. Și nu e doar o impresie: există cel puțin trei motive destul de bine studiate.

Ecranul de pornire e un declanșator

În 2016, Tristan Harris, care lucra pe atunci la Google și studia felul în care tehnologia ne afectează atenția, a publicat un eseu intitulat How Technology Hijacks People’s Minds. Una dintre ideile sale cele mai cunoscute e că telefonul funcționează ca un aparat de păcănele: de fiecare dată când îl deblochezi nu știi ce vei găsi (un mesaj, un „like” sau nimic), iar tocmai această recompensă incertă te face să tragi din nou de manetă, iar și iar.

Dacă stai să te gândești, ecranul de pornire e o grilă plină de manete. Fiecare pictogramă colorată e o invitație, uneori cu bulina ei roșie de notificări, așezată exact pe unde treci de fiecare dată când iei telefonul în mână. Și nici nu e nevoie să ai chef să deschizi Instagram. E suficient să fie acolo în momentul în care mintea ta caută ceva de făcut timp de trei secunde (la coadă la supermarket, în lift, în timp ce se încarcă altceva).

Un launcher minimalist dă manetele la o parte și nu îți interzice nimic, doar nu ți le mai pune în față.

Și culoarea te atrage

Pictogramele celor mai adictive aplicații nu au culori vii din întâmplare. Sunt concepute ca să atragă atenția și reușesc. Există un indiciu destul de concret despre cât contează asta: într-un studiu publicat în 2020 în The Social Science Journal, Alex Holte și Richard Ferraro le-au cerut unui grup de studenți să treacă telefonul în tonuri de gri timp de o săptămână, iar timpul lor petrecut pe ecran a scăzut în medie cu aproximativ 38 de minute pe zi. Studii ulterioare au găsit efecte în aceeași direcție, deși mai modeste.

Multe launchere minimaliste nu ajung să scoată culoarea din tot sistemul (când deschizi o aplicație, o vezi ca de obicei), dar o scot din ce vezi când deblochezi telefonul, adică exact momentul în care decizi ce vei face cu el.

Puțină fricțiune schimbă mult

Al treilea motiv e, pentru noi, cel mai interesant. În 2023, cercetători de la Universitatea din Heidelberg și de la Institutul Max Planck au publicat în revista PNAS un studiu despre one sec, o aplicație care se interpune câteva secunde când încerci să deschizi o aplicație pe care ai ales chiar tu s-o ții sub observație și îți oferă opțiunea de a nu o deschide. Nu blochează nimic, doar te face să aștepți o clipă. Chiar și așa, după șase săptămâni, cei 280 de participanți deschideau acele aplicații cu 57% mai rar (Grüning, Riedel și Lorenz-Spreen, 2023). Ca să fim cinstiți, merită știut că unul dintre autori este creatorul aplicației, deși designul studiului e publicat și oricine îl poate verifica.

Cel mai revelator rezultat a venit dintr-un al doilea experiment al acelorași autori: ce conta cel mai mult nu era mesajul care te îndemna la reflecție, ci faptul că aveai în față opțiunea de a nu deschide aplicația și, într-o măsură mai mică, scurta așteptare. Cu alte cuvinte, nu e nevoie de o interdicție. E de ajuns o mică treaptă și o ieșire la vedere.

Asta face, în fond, un launcher minimalist bun. Când o aplicație care înainte era la o atingere distanță trebuie acum s-o cauți, gestul automat devine o decizie, chiar dacă una mică. Și în acel mic moment, de multe ori, hotărăști că nu.

De ce nu e de ajuns

Aici e limita: un launcher minimalist e, înainte de toate, o scădere. Scoate pictograme, scoate culoare, scoate scurtături și, prin urmare, lasă un gol.

Gestul de a debloca telefonul nu depinde doar de ce e pe ecran, ci și de intențiile tale, de exemplu dacă o faci din plictiseală, ca să eviți o sarcină neplăcută pe care nu vrei s-o începi, ca să umpli o tăcere în lift sau, pur și simplu, ca să vezi cât e ceasul. Dacă scoți pictogramele, niciunul dintre aceste motive nu dispare. Plictiseala e tot acolo, sarcina neplăcută rămâne tot nefăcută, iar tăcerea din lift e la fel de stânjenitoare. Singurul lucru care s-a schimbat e că acum, când deblochezi telefonul, nu mai e nimic care să umple golul.

Creierul se obișnuiește cu fricțiunea

Iar creierul învață repede. Fricțiunea funcționează cât timp căutarea aplicației rămâne o decizie, dar cu timpul și această mică treaptă devine automată. La început deblochezi, vezi ecranul gol și te oprești o secundă să te gândești ce voiai să faci. Câteva săptămâni mai târziu, degetul merge singur la căutare, scrie din memorie primele trei litere din Instagram și ești înăuntru înainte să fi decis. Fricțiunea n-a dispărut, doar că te-ai obișnuit cu ea și face parte din același gest dintotdeauna. E în continuare un câștig să nu vezi marea de aplicații, dar efectul se diluează treptat.

Asta se întâmplă pentru că launcherul continuă să funcționeze ca un distribuitor de atenție, chiar dacă mai puțin agresiv, către aplicațiile care se luptă pentru timpul tău. Dacă doar scoți lucruri, nu schimbi direcția în care se duce atenția ta, doar îi pui obstacole în cale. Iar atenția seamănă puțin cu apa: dacă îi astupi o ieșire și nu-i deschizi alta, ajunge să găsească cea mai apropiată fisură.

Un obicei nu se șterge: se înlocuiește

Se întâmplă ceva asemănător cu orice obicei de care încerci să te lași. Dacă vrei să mănânci mai puține dulciuri și doar nu le mai cumperi, reziști câteva zile, dar după o săptămână cobori la magazinul de la colț după ceva. Ce funcționează de cele mai multe ori e să ai altceva la îndemână în momentul acela, de exemplu un fruct. Când îl mănânci, foamea îți trece la fel și mai câștigi ceva pe deasupra, pentru că în loc să te lupți cu pofta de dulce mănânci ceva care îți face bine.

De un obicei dăunător nu te lași ușor, pur și simplu; de regulă îl înlocuiești cu altul, și funcționează mult mai bine când înlocuitorul îți aduce ceva, în loc să-ți interzică doar ce era înainte. La fel e și cu telefonul. Impulsul de a-l lua în mână va continua să apară de mai multe ori pe zi, așa că întrebarea utilă nu e doar cum să-l frânezi, ci încotro îl îndrepți când apare.

De aceea, e nevoie să-i dai launcherului ceva către care să îndrepte atenția: să te gândești ce vrei să faci cu timpul tău și să-ți îndrepți atenția într-acolo, ca golul să se umple cu ce contează cu adevărat pentru tine. Și nu trebuie să fie neapărat muncă. Poate fi apelul pe care îl tot amâni de trei zile, cartea pe care ai lăsat-o la jumătate sau să-ți amintești că azi voiai să ieși la alergat. Important e ca, în acele secunde în care mintea ta caută ceva de făcut, să găsească ceva ales de tine, nu ceva ales de alții în locul tău.

Și un dumbphone?

Un dumbphone, de exemplu, e varianta extremă a aceleiași idei și de aceea produce un efect asemănător. Dar golul pe care îl lasă e mult mai mare, pentru că îți ia complet opțiunea și instrumentele, în loc să le ascundă în spatele fricțiunii. Iar un gol mai mare, fără nimic care să-l umple, e și mai greu de menținut.

Întrebarea care contează: ce vrei să vezi când deblochezi telefonul?

Dacă problema nu e doar ce e pe ecran, ci și de ce te uiți la el și cum îți dirijează atenția, întrebarea se schimbă. Nu mai e vorba de câte aplicații vrei să ai la vedere, ci de ce ți-ar plăcea să găsești în acele secunde în care mintea ta caută ceva de făcut.

Pentru aproape toată lumea, răspunsul sincer ar fi ce are de făcut azi, agenda sau ce și-a propus să facă. Nu e vorba să fii productiv tot timpul (nu vrem să fim sclavii noștri înșine), ci să știi ce ai de făcut și să faci atunci când îi vine rândul. Asta e diferența dintre un ecran de pornire care îți ia lucruri și unul care îți aduce ceva.

Cum rezolvăm asta în duqe

duqe s-a născut din această problemă. Prima idee era un launcher care să reducă timpul petrecut pe ecran și să te lase să te concentrezi cu modul focus. Totuși, în timpul dezvoltării ne-am lovit de golul despre care vorbeam mai sus, iar aplicația a ajuns să fie altceva. Voiam un launcher care să nu-ți ia funcții și instrumente, ci să ți le adauge, și care să transforme telefonul în instrumentul care ar trebui să fie.

De aceea, în duqe, când deblochezi telefonul nu vezi o listă de aplicații, ci ziua ta, cu sarcinile de azi, evenimentele și ce ți-a rămas în așteptare. Aplicațiile sunt tot acolo, în sertarul de aplicații, dar doar cele pe care decizi tu să le adaugi. Dacă vrei să vezi cum funcționează pe dinăuntru, îți povestim în ce este un launcher și cum îl schimbă duqe.

Surse

• T. Harris (2016), „How Technology Hijacks People’s Minds — from a Magician and Google’s Design Ethicist”, eseu publicat pe Medium și pe tristanharris.com.
• A. J. Holte și F. R. Ferraro (2020), „True colors: Grayscale setting reduces screen time in college students”, The Social Science Journal, 60(2), 274-290. doi:10.1080/03623319.2020.1737461
• D. J. Grüning, F. Riedel și P. Lorenz-Spreen (2023), „Directing smartphone use through the self-nudge app one sec”, Proceedings of the National Academy of Sciences, 120(8), e2213114120. doi:10.1073/pnas.2213114120